hero site png.png

Informații importante pentru clienți

Dragă membru Hervis SportsClub,

Vă informăm că programul Hervis Sport Club va înceta începând cu data 01.05.2026, în conformitate cu articolele 4.2 și 6.2 din Termeni și condiții generale Hervis SportsClub. Vă mulțumim că sunteți membru al Hervis SportsClub, sperăm că apartenența dumneavoastră la programul nostru de loialitate v-a fost satisfăcătoare și veți păstra calitatea de membru ca o amintire plăcută. Deoarece dorim ca perioada de tranziție până la încetarea Hervis SportsClub să vă aducă cât mai multe beneficii și cât mai puține neplăceri, dorim să vă informăm despre următoarele aspecte legate de încetarea programului:

1. Aplicația Hervis SportsClub va mai fi operațională până pe 31.05.2026 (inclusiv).

2. Începând cu data 01.05.2026, nu se vor mai putea colecta puncte în contul de membru, în urma achizițiilor din magazinele fizice Hervis și din magazinul online hervis.ro.

3. Tot începând din data 01.05.2026, veți putea folosi aplicația doar pentru a converti punctele și a le utiliza astfel:

a. pentru achiziții în magazinele fizice până la data de 31.05.2026 (inclusiv);

b. pentru achiziții în magazinul online Hervis, după caz, ori până la data închiderii acestuia ori până cel târziu data de 31.05.2026 (inclusiv), oricare din aceste date survine prima.

4. Punctele neconvertite și creditul neutilizat până la data de 31.05.2026 (inclusiv), nu vor mai putea fi recuperate sau folosite începând cu data de 01.06.2026.

5. Valoarea retururilor achizițiilor din magazinele fizice, plătite cu credit Hervis SportsClub, va fi rambursata doar pe carduri valorice cadou, conform Articolul 3.15 din Termenii și condițiile Hervis SportsClub, accesibili la link-ul. În cazul returului achizițiilor online, sumele achitate cu card bancar sau în numerar la ridicare vor fi rambursate prin aceeași metodă de plată utilizată de client, iar valoarea creditului Hervis SportsClub folosit ca modalitate de plată va fi restituită sub formă de card valoric cadou. Cardurile valorice cadou emise sunt valabile până la data de 31.12.2026 (inclusiv).

6. Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează cu respectarea obligațiilor legale ale Hervis, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția datelor (G.D.P.R.). Datele cu caracter personal ale membrilor Hervis SportsClub, prelucrate de către Hervis, cu excepția celor care au alte termene de păstrare pentru îndeplinirea unor obligații/drepturi legale, vor fi șterse în termen de 30 zile de la data încetării calității de membru, 01.06.2026. Dacă aveți întrebări legate de încetarea Hervis SportsClub, vă rugăm să contactați serviciul nostru de suport clienți la adresa de mail [email protected].

Echipa Hervis Sports

RON 1.350,00 (4).jpg