Direct la continut Direct la meniul de navigare

Importanta sportului: motive pentru care ar trebui sa practici o activitate sportiva

Exercitiile fizice regulate ajuta la slabit, insa au mult mai multe beneficii. Sportul iti va da incredere in tine si are un efect pozitiv asupra sanatatii, in general. Nu ai timp sau motivatie pentru a practica o activitate fizica in fiecare zi? Pentru inceput, 30 de minute de mers pe jos pe zi reprezinta o activitate fizica usor de incorporat in programul cotidian. In continuare, poti citi mai multe despre importanta sportului, despre cat de mult contribuie la dezvoltarea copiilor si ce activitati fizice sa alegi.

Care sunt efectele sedentarismului

Efectele sedentarismului sunt evidente, odata ce te uiti in jurul tau. Tot mai multa lume este supraponderala, iar acest exces de kilograme are un impact major asupra sanatatii. Lipsa activitatii fizice poate duce la:

  • Scaderea masei si a fortei musculare;
  • Dificultati respiratorii;
  • Durere;
  • Tensiune arteriala;
  • Oboseala;
  • Incetinirea metabolismului;
  • Scaderea rezistentei la efort fizic.

Ce sa stii inainte de a te apuca de sport

Pentru a avea o conditie fizica buna, fara a exista riscul de accidentare, este indicat sa o iei usor si sa urmezi sfaturile de mai jos:

  • Acorda atentie incalzirii – aceasta este o etapa esentiala inainte de orice forma de activitate fizica. Astfel, iti vei pregati muschii, articulatiile si inima si vei evita accidentarile;
  • Imbraca-te corespunzator – indiferent daca faci sport acasa, la sala sau in aer liber, este recomandat sa te echipezi corespunzator. Incaltamintea trebuie sa se adapteze activitatii practicate (de exemplu, pantofii sport pentru alergat sunt diferiti de incaltamintea pentru urcat pe munte), iar hainele trebuie sa fie cat mai comode, din materiale sintetice, pentru a nu retine transpiratia;
  • Dupa antrenament, fa cateva intinderi – acest lucru va permite muschilor sa se relaxeze.

Video cu echipament drumetie munte:

La inceput, ar trebui sa te concentrezi mai mult pe progres, decat pe intensitate. Este mai important, de exemplu, sa faci sport 3 zile pe saptamana la aceeasi intensitate, decat una singura, foarte intensa, care te extenueaza si in urma careia sa nu mai vrei sa faci sport in urmatoarele doua saptamani. In plus, prea multa intensitate poate insemna durere fizica si un risc mai mare de accidentare.

Stabileste-ti obiective realiste! Fixeaza-ti de la inceput un motiv pentru a practica sport, precum slabitul, recapatarea formelor, definirea musculara, participare la maraton etc. Apoi, construieste-ti si adapteaza-ti antrenamentele in functie de acest obiectiv, de stilul tau de viata si de timpul pe care il ai la dispozitie. Daca nu ai alergat niciodata, poate fi nerealist sa te antrenezi doar doua saptamani, pentru un maraton.

Echipamentul este esential pentru orice sportiv. Iata cum sa alegi un hanorac potrivit pentru iesirile in natura si care sunt parametrii functionali de care sa tii cont inainte de achizitia acestuia.

 

Asculta-ti corpul si odihneste-te intre sesiunile de antrenament. Astfel, vei reduce posibilitatea de aparitie a durerii.

O alta recomandare este sa iti lucrezi toate grupele musculare. Antreneaza-ti intregul corp, pentru a avea o conditie fizica buna. Combina activitatile cardio cu alergatul, inotul sau yoga. Alege activitati care iti aduc bucurie. Sportul nu trebuie sa fie o corvoada, ci o placere. Alegand sporturile care iti plac, vei reduce riscul de plictiseala si lipsa motivatiei.

Indiferent de sportul practicat, foarte importante sunt hidratarea si alimentatia. Bea apa, supe, sucuri de fructe si alte lichide, pentru a mentine hidratarea optima a organismului. Daca faci cardio sau alergi, bea apa inainte si dupa sesiunea de sport si ia-ti cu tine o sticla cu apa.

De asemenea, dieta echilibrata si variata este esentiala pentru a face fata efortului fizic, indiferent de intensitatea sa. Corpul are nevoie de energie atat pentru a putea practica exercitiile fizice, cat si in recuperare.

Vezi aici intreaga categorie de NUTRITIE SPORTIVA

Importanta sportului pentru sanatate

Sanatatea este unul dintre motivele principale pentru care o persoana se apuca de sport. Practicand o activitate fizica, vei avea grija de sanatatea intregului organism.

Miscarea contribuie la buna functionare a inimii si a vaselor de sange, creste masa musculara, scade procentul de grasime corporala, mentine articulatiile si oasele sanatoase, reduce riscul de boli cronice si te ajuta sa traiesti mai bine, pentru mai mult timp.

De asemenea, prin pierderea stratului de grasime din jurul burtii, se reduce riscul de accident vascular cerebral. Cele mai eficiente in acest sens sunt sporturile de anduranta. Pe termen lung, vei putea face exercitii mai intense pentru mai mult timp, iar corpul va deveni mai rapid, mai rezistent si mai puternic.

Importanta sportului pentru sanatatea mintala

Activitatea fizica este benefica inclusiv pentru sanatatea mintala. Persoanele care practica o activitate fizica minimum 15 minute pe zi resimt o stare euforica specifica. In timpul sportului se elibereaza endorfine. Drept urmare, activitatea fizica este asociata unei ameliorari a simptomelor asociate depresiei. Mai mult, sportul contribuie la echilibrarea starii de spirit.

Totodata, sportul este un mod eficient si relativ simplu de a te elibera de stres, tensiune si anxietate.

Simptomele asociate anxietatii, precum cresterea ritmului cardiac, hipertensiunea arteriala, uscaciunea gurii etc., apar pe fondul unei activitati excesive in zona simpatica a creierului. Prin comparatie, sportul stimuleaza zona parasimpatica, aflata in directa opozitie cu zona simpatica. Stimuland zona parasimpatica, se atenueaza din simptomele asociate anxietatii.

Importanta sportului pentru viata sociala

Sportul se poate practica si in doi sau in grup. Alergatul alaturi de partener, rude sau prieteni, tenisul, fotbalul, handbalul, baschetul si alte sporturi sudeaza relatia cu persoanele din jur. De fapt, sportul reprezinta si o oportunitate excelenta de a intalni oameni noi.

Daca preferi sporturile individuale in locul celor de grup, le poti practica inscriindu-te intr-un club local sau mergand la sala.

Tot pe partea sociala, activitatea fizica incurajeaza competitia. Pentru unele persoane, acest motiv este suficient pentru a-si lua pantofii sport in picioare. Chiar si in cazul sporturilor individuale, evenimentele sunt adeseori abordate in echipe. Concurand cu altii, poti mai usor sa iti evaluezi nivelul, sa iti impingi abilitatile la limita si sa faci fata mai usor fricilor provocate de evenimente.

  Esti in cautarea unei perechi de ADIDASI? Hervis iti vine in ajutor, oferindu-ti o gama diversa de produse, indiferent daca preferi sa alergi sau sa joci fotbal.

Importanta sportului pentru un somn de calitate

Daca ai dificultati in a adormi, te trezesti frecvent, dimineata te ridici din pat cu doua ore inainte de a suna alarma sau ai un program de lucru in ture, probabil ca te confrunti cu oboseala, iritabilitate si stres. Pentru a remedia aceste probleme, este suficient sa faci sport. Activitatea fizica regulata ajuta la prevenirea insomniei si a problemelor de somn si contribuie la reglarea odihnei.

Pentru a dormi mai bine, practica sport de intensitate moderata (alergat, ciclism, sport de echipa) in timpul zilei. Evita activitatea fizica intensa cu 1-2 ore inainte de culcare. Este foarte probabil ca acest lucru sa te tina activ chiar si dupa incheierea antrenamentului. Seara, poti practica 10-15 minute de yoga, pentru a te detasa mai usor de problemele de peste zi.

Practica yoga in deplina siguranta, folosind o SALTEA. Astfel, vei fi sigur ca ai aderenta perfecta indiferent de intensitatea antrenamentelor.

Importanta sportului pentru stima de sine

Daca practici sport regulat, esti mai sanatos fizic si mintal si arati mai bine. Aceste aspecte, asociate cu un stil de viata echilibrat, imbunatatesc considerabil stima de sine si felul in care iti percepi propriul corp.

Prin practicarea unui sport, iti stabilesti obiective si le atingi, fie ca este vorba despre propriile rezultate, fie despre telurile echipei. Regularitatea antrenamentelor te ajuta sa inveti din greseli si sa ai mai multa incredere in fortele proprii. Sportul te scoate din zona de confort si iti arata ca schimbarea este posibila.

Importanta sportului pentru copii si adolescenti

Copiii sunt in crestere si au nevoie de sport atat pentru sanatate, cat si pentru starea de spirit. Indiferent de varsta si sex, toata lumea ar trebui sa aiba un stil de viata activ.

Sportul ajuta la intarirea muschilor, un aspect foarte important pentru copii si adolescenti. Corpul lor se schimba si creste, iar muschii trebuie sa se dezvolte armonios. Activitatea fizica le permite sa isi dezvolte muschi puternici.

De asemenea, sportul creste rezistenta inimii la efort si echilibreaza nivelul colesterolului si pe cel al glicemiei. In plus, antrenamentele contribuie la pierderea in greutate si ofera o stare de spirit excelenta.

Totodata, sportul stimuleaza activitatea cerebrala. Copiii care practica sport se concentreaza mai usor si au rezultate mai bune la evaluarile scolare. De fapt, activitatea fizica stimuleaza fluxul sanguin din creier. In plus, unele sporturi necesita stabilirea unei strategii, deci si creierul ramane alert.

Daca participa la sporturi de echipa, copiii vor invata sa se bazeze pe colegi si sa isi gaseasca motivatia in momentele dificile. Sporturile de echipa ajung sa ii invete o lectie importanta: succesul echipei depinde de cat de bine lucreaza impreuna membrii sai. Nici macar vedeta jocului nu poate castiga meciul de una singura.

Mai mult, sportul invata copiii ce insemna fair play si sa isi respecte oponentii. Violenta si trisatul nu isi au locul in sport.

Un alt avantaj al sportului pentru copii si adolescenti este ca ii ajuta sa isi faca prieteni. Daca se alatura unei echipe sau unui club, inevitabil se vor apropia de anumite persoane. Deoarece membrii unei echipe petrec mult timp impreuna, prietenia lor va fi una de durata.

Cele mai bune sporturi pentru adolescenti

Exista mai multe tipuri de sporturi si multa lume se intreaba care este varianta potrivita. Acest lucru depinde de preferintele copilului.

Daca este stresat din cauza studiilor, va avea nevoie de un sport care sa il relaxeze. Sporturile de echipa precum fotbalul sau baschetul reprezinta o alegere buna.

Discutati despre sporturile preferate, alegeti impreuna varianta cea mai potrivita si vedeti care este programul de antrenament, astfel incat cel mic sa-si poata organiza eficient timpul. Alege impreuna cu el echipamentul si gaseste ghiozdanul potrivit pentru copilul tau!

Pentru tinerii anxiosi, este indicat un sport individual precum alergatul sau ciclismul. Singur fiind, tanarul isi va limpezi mintea si va mai uita de probleme. Astfel de activitati pot fi insotite de muzica relaxanta sau dinamica, pentru un plus de energie.

Alergat sau ciclism? Alegerea este a sa. Indiferent de optiune, un CEAS SPORT il va ajuta sa isi monitorizeze progresul si sa isi depaseasca limitele.

Adolescentul are cateva kilograme in plus? Exista activitati fizice care ard mai multe calorii decat altele. Alergatul, saritul cu coarda, boxul, inotul, ciclismul sunt doar cateva dintre acestea.

Ce activitate fizica sa alegi pentru a fi in forma

Unele activitati sunt mai potrivite decat altele. Este important sa retii ca, daca nu exista contraindicatii legate de starea generala (sarcina, handicap, o afectiune grava in care medicul a interzis sportul), toate sporturile pot fi benefice: de la alergat sau inot pana la antrenamentele cu greutati, sporturile de echipa, pilates, fitness sau yoga. Alege in functie de preferintele tale si de capacitatea fizica. Bineinteles ca trebuie sa adaptezi activitatile fizice, pentru a nu genera frustrari sau accidentari.

Sportul este foarte important pentru un stil de viata echilibrat: te ajuta sa pierzi in greutate, sa sustii sanatatea, sa iti depasesti limitele, sa te automotivezi si sa traiesti mai mult. Ce alta activitate iti ofera toate aceste lucruri?

 

Sursa foto: Shutterstock

Transport gratuit in magazin
Transport gratuit in magazin
Retur gratuit in magazin
Retur gratuit in magazin
Criptare SSL
Criptare SSL
 button.backToTop in sus